Este amplasată la limita dintre zonele etnografice Meseș și Sălaj, în subzona acoperită de Valea Barcăului (zonă foarte conservativă, probabil cea mai conservativă din Sălaj, cu influențe certe dinspre Bihor). Arealul este multicultural: români, maghiari și slovaci. Proprietar, Ligia Alexandra Bodea, colecționară, meșter popular.

  Casa a fost construită de Dumitru Lupou la începutul anilor 1900 şi a fost înregistrată în Registrul Comunei Plopiş în anul 1918. Acesta a fost primar al comunei Plopiş timp de 25 de ani neîntrerupt, între 1910 şi 1935, adică atât în perioada Imperiului Austro-Ungar, cât şi după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, până la moartea sa, în anul 1935. În maghiară, primarului i se spune „birau“, românește preluat birău. După moartea primarului, casa a rămas soţiei acestuia, birăiţei / birăiții, de unde și numele casei.

  În anul 1944, în această casă s-a instalat, pentru șase luni, comandamentul german, iar după război aici au locuit mulţi dintre intelectualii ce s-au perindat prin comuna Plopiş, profesori la școala din sat, doctori, ingineri. În anul 2012, casa Birăiţii din Plopiş, cu nr. 180, a fost cumpărată de familia Bodea Alexandru din localitatea Iaz şi relocată la nr. 63, în perimetrul Muzeului Ligiei Alexandra Bodea.

  Povestea casei, spusă de deținătoarea acesteia: Ideea de a reloca această casă mi-a venit în anul 2012; fiind într-o plimbare împreună cu tatăl meu prin localitatea Plopiș, am zărit o casă care avea o arhitectură mai interesantă. Nu știam nimic despre ea, dacă locuiește cineva în ea…. mi-a fost dat să aflu că această casă urma să fie demolată, fiindu-i luat locul de o altă construcție, nouă.

  Nu am stat pe gânduri și am ajuns cu proprietarii la înțelegerea de a cumpăra casa și de a o reloca în Iaz. Am angajat o echipă de meșteri care au demontat casa, ea fiind din bârne și lipită cu lut. Această casă a fost a primarului din Plopiș, Lupou Vasile, poreclit Vili, care a fost primar în perioada 1910-1935. În localitate la primar îi spuneau birău, iar după moartea acestuia, soției i-a revenit porecla de birăița, și astfel casa se numește acum casa birăiții.

  Am folosit la reconstrucţie doar lut, paie, apă şi var, fără ciment, iar de jur-împrejurul casei am făcut un gard de nuiele. Am apelat pentru asta la un meşter din Iaz, care mi-a spus că nu mai făcuse asta de 40 de ani.