Este amplasată în zona etnografică Meseș, subzona cunoscută sub denumirea Sub-Meseș (zonă foarte conservativă), compact românească, relativ izolată de aglomerări urbane. Proprietar, Florica Criste, meșter popular.

  Casa ţărănească este așezată pe valea Susanilor (partea de sus a Cizerului) și este cunoscută sub denumirea „casa Crăciunii Ilii”. A fost ridicată în 1886, având iniţial o singură cameră şi acoperiş de paie, până în 1922 când i s-a mai adăugat o cameră şi i s-a schimbat acoperişul cu unul de ţiglă.

  Acum, casa este compusă din două încăperi: o cameră mare şi tinda de la intrare, iar în partea din faţă a casei are un tărnaț (prispă). Este construită din lemn şi pământ bătut, pe fundaţie de piatră, şi are acoperiş de ţiglă. În interior este văruită cu albastru mnierău iar la exterior în alb. Casa este susținută de grinda căşii, adăugată cu o parte nouă pentru tindă. Casa are patru ferestre relativ mari. Interiorul este mobilat în stil tradițional: două paturi cu tăblii, o masă, lădoi cu spătar. Casa are cuptor zidit și undeț între cuptor și peretele din spate al camerei.

  Povestea casei, spusă de deținătoarea acesteia:  O fost în 1886 construită, da numa cu o cameră cu tărnaţ pă două părţi: cătă răsărit şi din jos, cătă vale. Are tărnaţ cu herede. În 1942 s-o însurat ultimu fecior din casă şi o început să aibă copii. Bătrânu o fost Ilea Cudur, și cel care o rămas în casă o fost Crăciunea Ilii lu Cudur. El u-o modificat şi o făcut şi tindă la casă.

Femeia care o locuit aici, Măria Crăciunii Ilii, a cui o fost casa, o fost soră cu bunica mea din partea mamii.

Prima dată o fost făcută numa o cameră şi tărnaţu în partea din  faţă şi pă o lature şi o fost acoperită cu paie. În capătu tărnaţului o fost cuptoru. 22 de ani n-o stat nime în ie după ce o murit bătrânii. Crăciunu Ilii tăt merea la coasă şi cosea la cineva care lucra la ţiglă la Jimbolia şi aceia în loc de plată i-o dat ţiglă şi i-o adus-o până acasă și așe o acuperit casa asta.

Măria Crăciunii Ilii o fost moaşa satului, ştia să ajute femeile când năşteau, ştia să închine coptilu, de tăte femeile o chemau. Între jamurile astea două este un podişor ascuns în părete. Aici îşi ţânea bătrânu ţâgările şi banii. Pă târnaţ este „oblac”, adică intrarea mâţului în tindă.

Cuptoru o fost în tindă, da gurai-o fost în cameră. Avea on ptic de vatră, și acolo să culcau doi prunci, între cuptor şi părete. Heredea îi balustrada, peretile ala până la jumate. Înainte era numa tărnaţ cu talpă. Heredea era pântru uscatu hainilor când îi vreme ploioasă, pântru uscatu poamilor, uscat plante pântru leacuri, ori lemne de cuptor. Vara, bătrânii îşi făceau pat de jitei (nuiele împletite), și durmeau pă leasa ceie. Şi afară şi în tindă era leasa pântu caş, suspendată de grindă, sus. Vara mai scotea belceu şi râşniţa de piatră pântu păsat. Sarea o zdrobdeau în râşniţă. După ce apuca coptilu să steie în pticioare, era o bortă unde-l punaeu…

Casăle bătrâneşti în Cizer erau cu tindă, o cameră şi târnaţ cu herede sau nu. Apoi, mult mai târzâu, o apărut casăle cu două camere: una de tătă zâua şi una de sărbătoare, aia cătă drum.

Hereada era din lemn şi bătută cu tină. La fiecare grinzauă apar nişte crestături şi tăte crestăturile îs la fel. În tindă erau rudile pântu haine, iară în casă – numa pântu șterguri de bucătărie,ori  prinzarea în care să puneu tăieţăii. Pă grindă să țânea bodilarăşu cu banii. Din tindă era intrarea în pod. Tavanu era din scândură, şi era grinda căsâi, pă tătă casa, grinda mai jos, care le ţânae pă tăte, ala-i brăcinaru căsâi. Aia îi din goron; să folosea forte mult cer, că aveau pădure. Arin să folosea la umplutura la păreţi. Erau şoşi, și între şoşi să bătea tină cu turmătă, cu paie, pământ mai arjăgos, că ieste o râpă de unde aduce lumea. Pă deasupra foloseau pământ mai nisipos, amestecat cu on ptic de var, ca să leje on ptic, să putem vărui. În tindă şi-n casă era fereastră oarbă pântu ulcelile cu lapte, pântu oală cu unsore ori ceie cu silvoiţă.

Fundaţia la casă era din pietroci din vale. Acoperişu – cornii mari, apoi să împletea nuiele de mesteacăn, apoi să punea paie. Nuielile susţineau paile de secară şi erau care puneau şi de ovăs.

Tăte casăle îs făcute cu faţa către răsărit, că trăbuiea și să scoale oaminii cu faţa către răsărit. Era şura, și lângă şură era on coteţ. Gănile erau deasupra coteţului porcilor. Tătdeauna era îngrădită gospodăria cu gard împletit de carpăn sau de băglin. La curte i să spune ocol şi în spate iera grădina. Heredea să închide cu roștei.

Uşile şi ferestrile să făceau din lemn, de on meşter din sat. Gardu avea poartă pentru intrarea în ocol, vraniţă, că intrau prin vale: asta îi valea Crasnei. 

La temelie să pune cap şi labe de capre şi trăbuia să taie o ghină când să apucau de casă, şi labile şi capu să puneau acolo. Când să găta, să punea ciuci în vârf şi busuioc.

Să făcea cu clacă, să plătea meşteru cu zâle de lucru, la coasă, la fân, la pădure, cu vecini şi neamuri. Cuile erau din lemn de băgrin. La oricare casă găseşti boci de băgrin pântu colţii de la greblă. Grebla să făcea din băgrin, colţii,că aceia nu să rupeau. Bocii să foloseau şi la cuie de legătură. Clei să făcea pântu vase, la cofe; să lua clei di pă prun şi să toptea şi să lipeau vasăle din lemn. Clacă să făcea şi la liptit şi la văruit.

Să făcea primă neagră, jură îi zâcea, pă din jos de casă. Hambaru să punea pă târnaţ, apoi s-o pus în şură, iară deasupra şurii era coteţu porcului.

În casă erau laviţă pă capre, paturi, blidar sau podişor în părete, o laviţă mai lungă unde să punea canta cu adâlmoc ori busuioc, și scaun cu spate şi de alea mnicuţă, şi două sau trii paturi, masă cu puiuc, linguraru şi rudile: pă una să punea hainile de sărbătoare, pă alta hainile de lucru, pă alta să puneau saci, lipideauă; şi mai iera lada de zestre. Războiu să punea în casă.