Este amplasată în subzona etnografică Valea Barcăului. Casa este construită în jurul anului 1900; „achiziționată de Asociația Fiii Satului Doh în 2014, la îndemnul Centrului de Cultură al Județului Sălaj, din dorința de a păstra tradițiile și obiceiurile sau îndeletnicirile locale, și de aceea în casă au fost păstrate sau aduse obiecte de mobilier, de uz caznic, unelte, război de țesut. Casa are trei camere iar gospodăria deține o șură restaurată după modelul original, un cuptor de pâine, două cotețe de porci și pui. Casa este bine păstrată deoarece au fost efectuate lucrări de reparații dar trebuie să recunoaștem că din construcție este destul de solidă, deoarece a fost proprietatea unui om înstărit al satului”. (Ioan Leitan)

  Casa a aparținut lui Păcurar Dumitru și este construită în jurul anului 1900. Proprietarul casei nu a avut copii niciodată, el înfiind un copil al unei rudenii dar care nu a locuit niciodată în această casă; de-a lungul anilor, casa a fost vândută și cumpărată de diferiți locuitori ai satului.

  Casa are tindă și două camere: o casa cătă ogradă și o casă cătă drum; se stătea în casa către drum, iar camera de către ogradă era mai de oaspeți, de musafiri, de altfel această cameră e și mai mare; badea Mitru dormea cu sticla de vin la cap și lelea Ană făcea tot în casă;

  În casă se intră printr-un tărnaț, lipit pe jos cu pământ; tărnațul e pe toate cele trei laturi ale casei, și în fața casei și pe cele două laterale – așa erau casele vechi din sat; acoperișul se sprijină pe stâlpi de lemn și tărnațul este înconjurat cu un gărduleț de scânduri.

  Fundația casei este înaltă, și era făcută după teren, partea din față fiind mai înaltă; fundația este făcută din piatră adusă probabil din cariera de la Marca, pentru că în zonă nu sunt pâraie pentru piatră; ulterior, a fost făcută pivnița casei, pornind de la o poveste cunoscută în tot satul: în acest loc oamenii păstrau produsele perisabile pe timpul verii, într-o pivniță pe care ei au numit-o „ghețarul satului”, deoarece zona este mai umbrită, răcoroasă, și s-a decis construirea unei pivnițe în stil tradițional; inițial, pivnița era deci separată de casă, săpată într-un mic deluț, la un loc umbros, iar cea actuală este săpată pe locul celei vechi.

  Acoperișul este din țiglă, adică din ciripuri, parțial schimbată ulterior, dar înlocuită tot cu ciripuri vechi; casa nu a fost niciodată acoperită cu paie, pentru că oamenii care locuiau în ea erau mai bogați și și-au permis să acopere casa de la început cu ciripuri.

  Pereții casei sînt din pământ bătut, pe structură de lemn, așa ca la toate casele vechi din zonă.

  Casa este mobilată complet, cu lucruri vechi, tradiționale, pe care le foloseau proprietarii în gospodărie sau la munca câmpului; tot în interior sunt expuse câteva costume tradiționale specifice zonei.

  Cuptorul de pâine este după casă, în spate, ca o anexă, și este amplasat sub un acoperiș și mai are încă un spațiu unde, altădată, se putea lăsa pâinea la dospit sau se punea acolo când se scotea din cuptor, să nu o plouă (Ioan Leitan, originar din Doh, Asociația Fiii Satului Doh).