Este amplasată la limita dintre zonele etnografice Meseș și Sălaj, în subzona acoperită de Valea Barcăului (zonă foarte conservativă, probabil cea mai conservativă din Sălaj, cu influențe certe dinspre Bihor). Arealul este multicultural: români, maghiari și slovaci. Proprietar, Ioan Crișan.

  Casa este construită imediat după 1880, acoperită cu țiglă veche (ciripuri), cu pereții din pământ bătut (tină cu pleavă); casă mare, bicelulară – cu două camere (casa mnică, casa bună, tindă și tărnaț).

Povestea casei, spusă de deținător: Casa îi cam din 1890, eu îs a patra generație; o fost a lui Crișan Nicolae, străbunicu meu și Barbura, străbunica. Străbunica o fost opt frați. Bunicu o mai avut două surori și on frate, una îi născută în 1889 și una în 1891 și amândouă s-o născut în casa asta, numa că nu este nicio inscripție undeva. Pă bunicu l-o chemat Crișan Petru, el o prins războiu, el o renovat-o on pic. O fost casă mare pă vremea aia, cu trii camere, că atunci nu pe erau numa casă cu tindă.

  Casa asta îi mare, are tărnaț, și di pă tărnaț să intră într-o tindă mare și din tindă să intră în casa mnică și în casa bună, da amândouă îs camere mari. În casa mnică să stătea, acolo puneau războiu. Bunica o avut 16 ani când s-o măritat și bunicu 17, și o avut pământ mult. Demult încălzeau perinile pă cuptor și să înveleau cu țol de lână, mai târzâu o apărut dricaru din pene. În casa bună să făcea, așe cum îi și aiesta, pat cu horneț (vine di la țuguiet, rădicat). Acolo să mai culcau când erau obosâți. Deasupra, mai sus, erau pusă scânduri, iară păstă ele lipideauă faine și apoi perini multe. Ala așe era făcut tot timpu, patu ala, în casa bună. Perinile să mai coboreau și jos când să puneau în pat. Zâcea mama că dacă fata era bogtă trăbuie să aibă 12 perini, d-apoi să mai măritau și cu 8, și lipideauă cu alesătură sau fără alesătură. Lada de zestre îi a străbunicii, da i-o dat-o bunicii zestre, îi ladă de Preoteasa.

  Bunica, Crișan Floare, s-o născut în 1914, iar mama ei o murit când o avut ie doi ani, că era epidemie de holeră și tata ei o murit în război. Pă ie u-o crescut o bunică și n-o știut dacă a avea bani să-i cumpere lădoi când s-a mărita, și i-o păstrat lada lui mă-sa. Mama mea o avut lădoi când s-o măritat, ea o murit la 50 de ani. Bunica o trăit 90 de ani și o locuit în casa asta până în 2004 când o murit. O-am înmormântat-o în poale și spăcel, laibăr de barșon cu on pic de model, zadie neagră și chischineu în cap.

  În tindă mai stăteau vara și tăt acolo coceau pâine, iară iarna stăteau în casa mnică. Pă jos îi lut, să liptea des, o dată, de două ori pă săptămână. În meștergrinda asta să băga urzoii; are gaura rămasă și înt-on loc o ars di la lompă. Când urzea, cobora loampa cu on cârlig, da dacă o lăsai mai sus aprinsă, să aprindea grinda. Să împodobea de Crăciun cu hârtie creponată.

  Casa o fost acoperită cu șindilă și n-o țânut, u-o dat bătrânu jos și  u-o acoperit cu ciripuri, că s-o înființat ciripăria di la Nușfalău, și de acolo o adus ciripuri de ciment și apoi i-am pus țiglă.

  Aici, pă Valea Barcăului, îs șterguri și lipideauă cu păsări, cu cocoși.