Casa mnierăie de la Sici, specifică satului tradițional sălăjean, este mică și joasă: din curte se intră pe un tărnaț deschis (forma cea mai veche de talpă, fără împrejmuire exterioară), iar apoi într-o tindă în care piesa centrală este cuptorul. Între cuptor și perete se deschide un spațiu larg, denumit undeț, în care dormeau copiii mici, la căldura emanată de cuptor.

Din tindă se intră în cameră (denumită „casă”), „casa de la drum”, în care locuia, practic, întreaga familie. Aici sunt etalate țesăturile de interior ale familiei, între care se remarcă ștergurile de pe perete și fețele de pernă de pe patul gătit de sărbătoare, bogat ornamentate, într-o cromatică vie. Atât tărnațul, cât și tinda și camera sunt lipite pe jos cu pământ. De pe tărnaț se poate urca, pe scară, în pod.

Întreg ansamblul arhitectural vorbește despre pricepere în construirea caselor dar și despre cumpătare și familie.